Noi suntem Enformation

Misiunea noastră

Credem cu tărie în cunoaștere ca forţă pozitivă și de aceea ne dedicăm cu pasiune și profesionalism susţinerii cercetării. Știm că informaţia e fundaţia cercetării și căutam mereu să ne extindem resursele și serviciile prin care îi sprijinim pe cei interesați de cunoaștere.

Valorile noastre

Claritate Accesul la informaţie trebuie să fie simplu, intuitiv și prietenos.
Relevanţă Cercetarea se fundamentează pe informaţie amplă și procese eficiente.
Dedicare Pasiunea și profesionalismul sunt un suport esenţial pentru cercetare.

Servicii

Implicare

Implicarea noastră

  • Susţinem pregătirea unei noi generaţii de bibliotecari, dezvoltatori și custozi ai resurselor virtuale
  • Contribuim la delimitarea de centre de formare permanentă pentru cercetători
  • Lucrăm la dezvoltarea unei platforme românești de combatere a plagiatului
  • Suntem angajaţi în definirea unui corp de experţi implicaţi în procesul de peer-review editorial
  • Dezvoltăm servicii pentru integrarea cataloagelor de bibliotecă ale instituţiilor partenere atât cu resursele internaţionale disponibile, cât și cu cele dezvoltate în regim propriu

Implicarea ta

  • Încurajăm toţi partenerii să contribuie cu idei și sugestii de proiecte prin care îi putem sprijini
  • Susţinem dezvoltarea unui proiect de digitalizare a colecţiilor de materiale știinţifice (cărţi și reviste) și integrarea lor în baze de date digitale (biblioteci, repozitoare etc.)
  • Dezvoltăm un proiect de achiziţie de colecţii de arhive de la edituri academice relevante
  • Desfășurăm un proiect în parteneriat cu instituţiile cu profil medical în scopul definirii unei secțiuni dedicate pentru literatura medicală

Împreună

Pentru că împreună putem mai mult.

Calendar

Noutăţi

Care sunt cele mai strălucite minți din domeniul științific, din timpurile noastre?

Thomson Reuters răspunde la această întrebare,așa cum a făcut-o și în trecut, analizând datele din Web of Science și InCites pentrua stabili cercetătorii care au publicat lucrări cu cele mai multe citări.

Conferința Națională “Acces la literatura științifică: Actualizarea sistemului de învățământ și de cercetare din România. Modele de cercetare și publicare”, ediția a IV-a, Bucuresti, 26 – 28 Octombrie 2016

Academia de Stiinte Medicale – Biblioteca Virtuala

Academia de Științe Medicale din România oferă acces, tuturor membrilor, la baze de date dedicate medicinei.

Altmetric badge integrat in Summon

Recent Enformation a încheiat un parteneriat cu Altmetric prin care oferă serviciile metrice specializate ale Altmetric instituțiilor din România. Deși este un serviciu nou pentru mediul academic românesc, unele beneficii ale serviciilor Altmetric sunt deja disponibile pentru dvs. prin serviciul Summon la care sunteți abonat.

Evenimente

ACCES GRATUIT la colecțiile Alexander Street

În urma cererilor primite în timpul Conferinței Enformation, care a avut loc între 26-28 octombrie, Alexander Street și Enformation vă oferă o perioada de ACCES GRATUIT la colecțiile tematice selectate.

ACCES GRATUIT la baza de date medicală UpToDate

Wolters Kluwer și Enformation vă oferă o perioada de acces gratuit la baza de date medicală UpToDate, o resursă de documentare a deciziilor clinice, bazată pe dovezi, ce a schimbat modul în care medicii practică medicina.

ACCES GRATUIT la revistele De Gruyter

DeGruyter și Enformation, vă oferă o perioadă de ACCES GRATUIT la colecția de reviste pentru o perioadă de o lună, pe baza solicitărilor primite în timpul Conferinței Enformation, ce a avut loc intre 26-28 octombrie.

ACCES GRATUIT la colecția Health Science de la Alexander Street

Colecția medicală Alexander Street oferă studenților și profesorilor din domeniu o modalitate clară, directă, de a observa proceduri medicale complexe înainte de a le pune în practică într-un cadru clinic.

ACCES GRATUIT la cărțile și revistele Springer Nature

Springer Nature și Enformation vă oferă o perioadă de ACCES GRATUIT la colecțiile de reviste Nature și la o selecție de 8200 de cărți Springer.

Parteneri

Credem într-un parteneriat pe termen lung, bazat pe implicare continuă.

 

1.wiley-blackwell5.ovid6.oxford up           cabi-logo10.iop      scopus   uptodate           acs-chemistry-for-life-2-color-logock           degruyter

   science direct1ce904c7c68baa49eb152d26d28ab98e_XLcas division    download (6)BMJ-LogoCEEOL  ACCES GRATUIT Academic Video Online: Premium – Alexander Street Press – noiembrie/decembrie 2015altmetric_logo                        image0011science_logo      mhe-logo-red-rgb-300ppi                 rsc-logologo mic euromonitorlogo thieme 2

Member Login

Ai uitat parola?

Creează cont

Resetează parola
Te rugăm să introduci adresa ta de email. Vei primi noua parolă pe email.